O rulotă complet echipată – necesitate sau fiță?

Dacă ești începător pe piața închirierilor de rulote, atunci poate nu ești conștient de multitudinea de opțiuni în ce privește căsuțele pe roți. Pe lângă faptul că le poți găsi în toate formele și mărimile, trebuie să știi că unele sunt mai bine dotate decât restul, adică pot avea acces la o baie și chiar o bucătărie. Bineînțeles că ți-ar plăcea să ai parte de cât mai mult confort când călătorești și ai dori să ai totul la îndemână, dar ar fi bine să te gândești de două ori înainte să închiriezi ultimul răcnet în materie de rulote. S-ar putea să nu ai nevoie de tot acel lux, mai ales dacă vei călători pe distanțe scurte. Interesează-te bine ce opțiuni ai pentru a nu arunca banii pe fereastră.

Cum arată o rulotă complet echipată?

În primul rând, este mult mai mare decât una obișnuită deoarece include și alte facilități, cum ar fi o baie cu duș, spațiu pentru gătit sau mai mult spațiu pentru locuit. Astfel de vehicule pot stoca apă menajeră și nu sunt foarte diferite de o mică garsonieră.

Ce buget ai pentru închiriere?

Este evident că vei plăti o sumă considerabil mai mare de bani pentru a beneficia de un astfel de confort. Și în plus, o rulotă mai mică este mai eficientă din punct de vedere al consumului de carburant, deci poți face o economie substanțială dacă renunți la mici mofturi. Iar dacă ai de călătorit câteva mii de kilometri, atunci se va simți la buzunar.

Te pricepi să conduci un autovehicul atât de mare?

Dacă nu ai mai închiriat până acum o rulotă, prima dată îți va fi ceva mai greu să o manevrezi, mai ales dacă optezi pentru unul din modelele mai mari și mai bine dotate. Nu este ușor să conduci un astfel de vehicul pe străzile strâmte, mai ales cele cu sens unic, iar găsirea unui loc de parcare va fi ca un bilet la loterie – cu puține șanse de succes. Mai ales dacă ai de condus pe multe drumuri mici, de țară sau de munte, e bine să alegi un model de dimensiuni mai mici.

Locuri de campare

Un vehicul cu toate dotările va avea nevoie de locuri de campare speciale, care să ofere facilități de golire a apei menajere, de exemplu, ceea ce nu vei găsi prea ușor, așadar ești restricționat și în această privință. Cel mai bine este să renunți la mofturile unui televizor 3D în rulotă și să te orientezi spre modele mai mici, dar care oferă mai multă libertate de mișcare.